Comunicat de presa

27 mai

 

 

La data de 27 mai a.c., în cadrul Parlamentului European (PE) a fost organizată o dezbatere pe tema „consolidării punţilor de legătură între Europa de Sud-Est şi sistemul comercial global”, eveniment la care au fost invitaţi reprezentanţi guvernamentali din România, Grecia şi Bulgaria.

 

România a fost reprezentantă de Stefan Imre, secretar de stat  al Departamentului de Comerţ Exterior din cadrul MIMMCTPL.

 

Participarea a fost numeroasă şi a inclus reprezentanţi ai Comisiei de Comerţ Internaţional a PE (INTA), ai statelor membre şi ai Comisiei Europene/DG Comerţ.

 

In alocuţiunea reprezentantului român s-a făcut referire, în principal, la aspecte concrete ale sprijinului şi implicării nemijlocite a României în zona Balcanilor de Vest în domeniul economic-comercial.

 

Au fost evocate o serie de domenii prioritare, printre care aderarea ţarilor din zonă la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), cooperarea economică bilaterală dintre România şi fiecare din ţarile din regiune, activitatea CEFTA şi a noului Consiliu de Cooperare Regională, includerea R. Moldova în procesul circumscris acestei regiuni, precum şi necesitatea dezvoltării unei infrastructuri comerciale adecvate care să conducă la stabilitatea, competivitatea şi prosperitatea necesară regiunii Europei de Sud-Est.

 

In prezentările reprezentanţilor Greciei şi Bulgariei s-au făcut referiri generale asupra complexităţii regiunii şi a necesităţii unei implicări economice mai consistente în Sud-Est-ul Europei.

 

Reprezentantul Bulgariei a evocat punctual domeniul energetic, ca domeniu de interes specific al regiunii, în contextul dezvoltărilor înregistrate în zona bazinului Mării Negre, cu referiri la proiectele Nabucco şi South Stream.

 

Reprezentantul grec a subliniat rolul investiţiilor în procesul de dezvoltare economică a zonei, interesul Greciei pentru continuarea procesului investiţional în România şi Bulgaria şi a evocat, în context, iniţiativa Adriatică-Ioniană.

 

Oficialul Comisiei Europene a ţinut să precizeze că dezvoltarea economică a regiunii este condiţionată, printre altele, de dinamismul şi calitatea relaţiilor comerciale, în primul rând de aderarea la OMC a ţărilor din regiune şi de integrarea economică a acestora. In opinia reprezentantului DG Comerţ, este necesară continuarea implicării active a UE în regiune, în principal a României şi Bulgariei.

 

Preşedintele INTA a apreciat în termeni laudativi conţinutul dezbaterii, importanţa şi complexitatea spaţiului Europei de Sud-Est şi a propus continuarea procesului de dezbateri în cadrul PE pe aspecte similare.