Comunicat de presă

26 februarie

 

 

La data de 25 februarie a.c., domnul Constantin Niţă, ministrul întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri, l-a primit în audienţă pe domnul Eldar Humbat oglu Hassanov, ambasadorul Republicii Azerbaidjan la Bucureşti.

Stadiul relaţiilor economice bilaterale a fost principalul subiect al dialogului, înalţii interlocutori concluzionând că nivelul existent este insuficient, comparativ cu posibilităţile reale oferite de ambele ţări.

Cadrul juridic bilateral în domeniul economic armonizat cu legislaţia comunitară în domeniu poate fi valorificat la maximum, în special de către mediile de afaceri din cele două ţări, cu impact favorabil asupra creşterii volumului comerţului româno-azer.

Organizarea Comisiei mixte interguvernamentale româno-azeră de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică, a cărui preşedinte al Părţii române este ministrul Constantin Niţă, a reprezentat un alt aspect discutat de cei doi oficiali. Demnitarul român a propus o redefinire a acestui organism, principalul rol să îl aibă în identificarea şi promovarea unor proiecte concrete de cooperare economică.

A fost abordată necesitatea prezenţei dinamice a oamenilor de afaceri români pe piaţa azeră, şi a investitorilor azeri în România, a intensificării acţiunilor Camerei Bilaterale de Comerţ şi Industrie România-Azerbaidjan.  În acest sens, s-a conturat ideea unei misiuni a oamenilor de afaceri români în Azerbaidjan. Oferta română de utilaj şi echipament petrolier, material rulant, utilaj chimic, utilaj alimentar are nişe viabile pe piaţa azeră. De asemenea, ministrul Niţă, evocând experienţa română în domeniul industriei chimice şi petrochimice, a prezentat posibilitatea firmelor române de a realiza diverse capacităţi de producţie în aceste domenii, în Azerbaidjan sau în România.

La 31.12.2008, volumul total al schimburilor comerciale româno-azere a fost de 160,4 milioane USD, din care exportul de 17,5 milioane USD , importul fiind de 142,9 milioane USD. Comparativ cu anul 2007, comerţul bilateral a crescut  cu 23,3 %, majorarea la export a fost cu  105,1 %, iar la import  cu 17,5 %.

În România sunt înregistrate 23 societăţi mixte româno-azere, valoarea capitalului străin investit fiind de 736,5 mii USD.