CONSILIUL DE EXPORT 

SECRETARIAT        

 

PROCES–VERBAL

al reuniunii Consiliului de Export din data de  24 septembrie 2015

  

 

Reuniunea s-a desfăşurat la sediul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului (MECT) şi a fost condusă de dl Florin Vodiţă, secretar de stat în MECT, Copreşedinte al Consiliului de Export (CE).

 

Din totalul celor 33 membri  titulari ai CE au fost  prezenţi 18 şi au absentat reprezentanţii:  MAIMMMA,  MSI, MT, MFE, DGV, CCIR, CNIPMMR, ARB, TECH-21, OP PETROGAZ, CNI, CIS, ACR, ARBSG şi ANSVSA .

 

Invitaţi prezenţi: doamnele Carmen Iacob- consilier al ministrului MECT pentru PPE, Anca Ştefănescu- director DMPE - MECT,  Florin Vrejoiu- director ATIC,  Ştefan Pădure- vicepreşedinte PRO AGRO.

 

Domnul  Florin Vodiţă a deschis lucrările reuniunii CE şi a prezentat ordinea de zi:

 

1.      Prezentarea de către INS a rezultatelor statistice privind comerţul exterior al României pe sem. I, 2015.

-          prezintă : Florentina Gheorghe, director INS

2.      Aprobarea evenimentelor promoţionale solicitate de structurile asociative aferente  primei părţi a anului 2016, din Programului de târguri şi expoziţii internaţionale, în concordanţă cu bugetul alocat de 20 milioane lei (credite de angajament) aprobat la rectificarea bugetară din 28.07.2015.

-         prezintă: Cecilia Deaconescu, consilier superior MECT - DCERI

-         prezintă: Vodiţa Popescu, consilier superior MECT - DCERI

3.      Stadiul realizării Programului de Promovare a Exportului cu finanţare parţială de la bugetul de stat pentru anul  2015 până în luna septembrie a.c.

-         prezintă: Cristian Cutaş , director general adjunct MECT - DCERI

-         prezintă:  Anca Ştefănescu, director DMPE

4.      Prezentarea Asociaţiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii –ATIC- privind rezultatele participării la Programul de Promovare a Exportului .

-         prezintă: Florin Vrejoiu, director ATIC

5.      Diverse

5.1 Aprobare buget rectificat pentru Programul de Promovare a Exportului cu finanţare parţiala de la bugetul de stat pentru anul 2015.

 

Membrii CE au aprobat,  în unanimitate, ordinea de zi.

 

La punctul 1 al ordinii de zi d-na Florentina Gheorghe a prezentat rezultatele statistice privind comerţul exterior al României pe primele 7 luni din anul 2015 şi în structura pe primul semestru.

 

Dl Alexandru Costache, director general FEPA-CM, a propus ca, pe viitor, în materialele INS să fie evidenţiate şi rezultatele la export şi import ale celorlalte ţări din UE, pentru perioadele analizate,  raportate la populaţia ţărilor respective.

 

Dl Mihai Păsculescu, vicepreşedinte al FEPAIUS, a făcut observaţia că  in datele prezentate de către INS nu sunt incluse şi cele referitoare la servicii .Reprezentantul INS a explicat că exportul cumulat, al produselor şi serviciilor, este contabilizat de BNR.Dl Mihai Păsculescu a informat că exportul de servicii, de cca 15 mld lei, rămâne necontabilizat de materialul INS.

 

Dl Mihai Ionescu, Copreşedinte al CE a propus ca indicatori posibili, pe care INS să-i  ia in considerare pentru prezentările viitoare: ponderea exportului în PIB la nivelul fiecarei tari si la nivel total UE, valoarea exportului pe locuitor la nivelul fiecarei tari si la nivel total UE .

 

Dl Mihai Ionescu a mulţumit reprezentanţilor INS pentru materialul prezentat şi a formulat următoarele concluzii:

 

Ř     rezultatele statistice prezentate nu conţin modificări majore faţă de perioada anterioară;

Ř     se constată o creştere a exportului şi importului pe relaţia UE; este evident că o parte a exportului făcut în UE este, ulterior, reexportat în afara UE, ceea ce este o pierdere pentru exportatorii români, care nu fac direct acest export în ţări non-UE;

Ř     sectorul alimentar are de 3 ani o balanţă export-import pozitivă, însă acum întâmpină probleme mari la export datorită preţului scăzut cu care exportă grâul Federaţia Rusă;

Ř     50% din deficitul balanţei export-import pe primele 7 luni din 2015 este pe relaţiile China şi Ungaria. Este nevoie de a stimula investiţiile chineze în România, întrucât investiţiile străine în România pot creşte exportul şi corespunzător să ducă la reducerea deficitului comercial, aşa cum s-a văzut din experienţa cu Federaţia Rusă.

 

Dl  Florin Vodiţă a mulţumit d-nei Florentina Gheorghe pentru prezentare şi a menţionat că:

 

ü     investiţiile chineze au o structură diferită decât în cazul altor investitori străini, fiind purtătoare de consecinţe şi efecte secundare în timp, ce trebuie cuantificate;

ü     este necesar să se amplifice acţiunile de promovare în ţările din fosta URSS, de exemplu în Belarus; produsele româneşti odată făcute cunoscute pe aceste pieţe, vor fi mai uşor de exportat ulterior în Federaţia Rusă, după normalizarea situaţiei; este necesară o fundamentare a creşterii de personal la BPCE-urile din aceste ţări;

ü     în unele cazuri mediul de afaceri este reticent în privinţa anumitor pieţe; este nevoie de o colaborare cu mediul de afaceri pentru a identifica expoziţiile şi târgurile de interes de pe pieţele respective;

ü     datele INS arată că 20% din export este realizat de 40 de firme, iar 50% de 100 de firme; trebuie urmat exemplul Italiei şi încurajate firmele de familie, pentru creşterea numărului de exportatori mici şi a ponderii acestora în exportul total.

 

Dl Mihai Ionescu consideră că în spaţiul fostei URSS trebuie făcute misiuni economice exploratorii, în vederea verificării potenţialului acestor pieţe.

 

D-na Aurica Sereny, preşedinte APMR, a mulţumit doamnei director pentru prezentare şi a menţionat că din datele prezentate rezultă că exportul de mobilă a crescut cu 0,3%. Creşterea ar fi fost mai mare dacă s-ar fi adoptat o altă politică privind promovarea mobilei în Federaţia Rusă.  Firmele producătoare solicită sprijin pentru reluarea participării la târgurile de mobilă din Federaţia Rusă.  Guvernele din Italia, Germania, Polonia sprijină în continuare promovarea firmelor acestor ţări pe piaţa Federaţiei Ruse. 

 

Dl Mihai Păsculescu a informat că ambasadorul României în Federaţia Rusă s-a arătat nemulţumit, în cadrul unei întâlniri, de slaba promovare a mobilei şi produselor textile pe această piaţă.

 

Dl Mihai Ionescu a informat că este necesar să se solicite CSAT un punct de vedere privind embargoul asupra participării la târguri în Federaţia Rusă impus de Primul-ministru.

 

La punctul 2 al ordinii de zi d-na Vodiţa Popescu a informat că în şedinţa CM din data de 22.09.2015, au fost aprobate 3 modificări la Programul de Promovare a Exportului (PPE) pe trim I şi luna aprilie 2016, in felul acesta PPE pentru respectiva perioadă cuprinde 30 de târguri, 2 misiuni şi un târg pe lista de rezervă.

Dl Mihai Păsculescu a întrebat dacă DCERI este în măsură să îndeplinească acest program.

 

Dl Mihai Ionescu a răspuns că în CM s-a pus această problemă şi din măsurile adoptate în MECT, reiese o mobilizare pentru realizarea PPE.

 

Dl Mihai Păsculescu a arătat că faţă de efortul făcut pentru alocarea unui buget mare pentru PPE 2015, realizările sunt mici. În execuţia PPE 2015 nu au fost respectate procedurile şi termenele şi nu a fost sancţionat nimeni.

 

Dl  Florin Vodiţă a arătat că în foarte multe cazuri de acţiuni nerealizate din PPE 2015, patronatele au fost vinovate. La solicitarea acestora, în MECT s-a depus un volum important de activitate pentru acţiuni care, în final, nu au putut fi realizate. Ar trebui luate in considerare sancţiuni pentru patronatele respective.

 

Dl Mihai Păsculescu a întrebat de ce o mare parte din plăţile pe contractele organizatorilor de târguri şi misiuni economice s-au făcut abia în luna septembrie a.c., atâta vreme cât controlorul delegat al MFP nu are atribuţii pe linia procedurilor din MECT.

 

Dl Cristian Cutaş a răspuns că DCERI nu se poate angaja în numele altor direcţii din MECT. Pe de altă parte FEPAIUS este federaţia patronală cu cele mai multe acţiuni nerealizate şi anume 8.

Dl Mihai Păsculescu a adus în discuţie cazurile a doua târguri nerealizate iar dl Cristian Cutaş a arătat că problemele nu sunt de competenţa DCERI.

 

Dl Mihai Ionescu a informat că pentru îmbunătăţirea activităţii de realizare a PPE, în MECT a fost adoptate doua măsuri importante:

 

Ř     a fost constituit un colectiv de preselecţie, pentru verificarea documentelor înainte de termenele limită de depunere conform procedurilor in vigoare;

Ř     în fiecare zi este analizată situaţia realizării PPE, în una sau doua şedinţe operative.

 

Dl Cristian Cutaş a informat că aprox. 90% din valoarea facturilor organizatorilor de târguri au fost plătite de MECT.

 

D-na Carmen Iacob a informat că în MECT s-a hotărât ca fiecare  eveniment promoţional să aibă o fişa individuală de urmărire facilitând astfel monitorizarea derulării  acţiunii.

 

Dl Mihai Ionescu a mulţumit în numele membrilor Comisiei de Monotirizare şi în nume personal, domnului secretar de stat Florin VODIŢĂ şi DCERI pentru munca depusă în vederea realizării PPE 2015. Lipsa de personal este o problemă critică în MECT, însă Ministerul nu poate să rezolve această problemă care ţine de alte autorităţi ale statului; se speră ca prin infiinţarea IRCE aceste neajunsuri vor fi rezolvate.

 

Dl Florin Vodiţă a mulţumit pentru aprecierile d-lui Mihai Ionescu. A arătat că din punct de vedere pragmatic, atât sectorul public cât şi cel privat  din CE au acelaşi scop şi anume realizarea PPE. În condiţiile în care anumite măsuri ce ar putea duce la îmbunătăţirea eficienţei de realizare a PPE ţin de decizii de la alt nivel decât cel al MECT, consideră că activitatea trebuie concentrată pe acele aspecte a căror rezolvare se află la îndemâna MECT şi a mediului de afaceri. În momentul actual DCERI reface fişa de înscriere la evenimente promoţionale pentru a o simplifica şi a elimina orice ambiguitate.

 

Dl Florin Vodiţă supune spre aprobare Programul de Promovare a Exportului (PPE) pe trim I şi luna aprilie 2016.

 

Programul este aprobat in unanimitate cu precizarea  d-lui Mihai Păsculescu ca la Targul Pure London să fie inclus şi FEPAIUS în calitate de co-organizator.

 

Nu a fost aprobată suplimentarea PPE trim. I şi luna aprilie 2016 faţă de lista de evenimente aprobate de CE în şedinţa din 30.06.2015.

 

D-na Elena Stoica, Preşedinte al Asociaţiei confecţionerilor a mulţumit DCEI pentru susţinerea PPE, afirmând că mediul privat face tot ceea ţine de acesta pentru reuşita PPE.  A invitat reprezentanţii DCERI să viziteze companiile din patronat care se bucură de sprijinul acestui Program de promovare.

 

Dl Florin Vodiţă şi-a arătat sprijinul pentru cele afirmate de d-na Stoica. DCERI este uneori în situaţie de a nu avea soluţii, de aceea DCERI şi CE trebuie să se constituie în elemente de presiune cu soluţii reale.

 

Dl Ştefan Pădure, Vicepreşedinte PRO AGRO a solicitat ca la sedinţele CE să fie invitate si alte direcţii din MECT, responsabile cu realizarea PPE.

 

Dl Florin Vodiţă a răspuns că aşa se va proceda începând cu următoarea reuniune a CE.

 

La punctul 3 al ordinii de zi dl Cristian Cutaş a prezentat stadiul realizării Programului de Promovare a Exportului cu finanţare parţială de la bugetul de stat pentru anul  2015 până în luna septembrie. Din 55 de târguri programate au fost contractate 35 iar din 39 de misiuni au fost contractate 6.

 

Dl Florin Vodiţă a solicitat ca firmele organizatoare să fie stimulate  pentru a participa la licitaţiile in vederea organizării acţiunilor din PPE.

 

D-na Aurica Sereny a aratat că, în pregătirea acţiunilor sale, APMR a organizat o întâlnire cu organizatorii de evenimente promoţionale. Din discuţiile purtate au rezultat următoarele concluzii:

 

Ř     organizatorul trebuie să fie o firmă cu profit, pentru a putea avansa banii de organizare a acţiunilor din PPE;

Ř     organizarea acţiunilor cu întârziere, în ultimul moment, duce la creşterea accentuată a costurilor de organizare.

 

D-na Aurica Sereny consideră că patronatele trebuie să urmărească realizarea unui număr mai mic de acţiuni dar cu eficienţă mai mare.

 

Dl Mihai Ionescu a solicitat ca, faţă de materialul prezentat de dl Cutaş, fiecare patronat să prezinte o informare în CM.

 

Dl Ştefan Pădure consideră că, adesea, condiţiile din caietele de sarcini sunt prea puţin analizate şi adesea nerelevante, cea ce poate duce la descalificarea participanţilor.

 

Dl Florin Vodiţă a arătat că, adeseori, calitate documentelor de decont ale organizatorilor este necorespunzătoare şi duce la întârzierea plăţii deconturilor.

 

Dl Alexandru Ghilduş, Preşedintele Asociaţiei Designarilor din România  a propus să se elaboreze ghiduri pentru participanţii la PPE, firme şi organizatori, pentru îmbunătăţirea realizării PPE. A informat că de mai mulţi ani a urmărit înscrierea în PPE a unui eveniment de profil, însă a considerat că firmele din asociaţie nu sunt încă pregătite. Pentru a economisi bani în PPE, propune licitarea  de pachete de acţiuni.

 

Dl Florin Vodiţă a răspuns că nu există bază legală pentru licitarea de pachete de acţiuni.

 

D-na Aurica Sereny a amintit că a existat un proiect de modificare a HG 296/2007, cu introducerea conceptului de promovare regională, însă proiectul nu a fost finalizat.

 

Dl Florin Vodiţă a informat că se lucrează la soluţii noi de eficientizare a PPE însă procesul va fi de durată.

Dl Mihai Ionescu a solicitat ca materialul prezentat de dl Cristian Cutaş să fie diseminat pentru a permite patronatelor să pregătească informările proprii.

 

La punctul 4 al ordinii de zi, dl Florin Vrejoiu a prezentat strategia Asociaţiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii –ATIC - dar şi rezultatele participării la Programul de Promovare a Exportului.

 

Dl Mihai Ionescu a apreciat calitatea prezentării d-lui Vrejoiu şi propunerile acestuia. Consideră că înainte de a face propuneri concrete, la nivel de ministru, de îmbunătăţire a PPE, trebuie clarificarea problemelor la nivel de CM şi CE.

 

Dl Florin Vodiţă a revenit cu solicitarea de a se relua în PPE instrumentul de promovare la târgurile internaţionale din România. Consideră că nu pot fi promovate la export produse ce nu au fost recunoscute de piaţa internă. În acest sens au venit mai multe informări de la BPCE-uri, privind soluţiile adoptate în alte ţări.

 

La punctul 5 al ordinii de zi, dl Mihai Ionescu a supus spre aprobare bugetul PPE 2015, pe instrumente de promovare, în urma rectificării bugetare din data de 28.07.2015.

 

Membrii CE au aprobat,  în unanimitate bugetul PPE 2015, pe instrumente de promovare, în urma rectificării bugetare din data de 28.07.2015.

 

Dl Mihai Ionescu solicită Comisia de Monitorizarea  să fie mandatată să analizeze fiecare  acţiune din PPE 2015 şi în funcţie de rezultate să se propuna măsuri faţă de acele structuri asociative care s-au dovedit ineficiente în realizarea evenimentelor promoţionale. Pentru realizarea acestei analize DMPE va transmite prin Secretariatul CE situaţia detaliata a târgurilor şi misiunilor economice internaţionale până la data analizei,  pe fiecare structură asociativă responsabilă de organizarea lor.

 

De asemenea a informat membrii CE că la data de 16 octombrie 2015, dl Sorin Moisa, europarlamentar român, organizează un eveniment de consultare şi constientizare privind parteneriatul transatlantic pentru comerţ şi investiţii. Cei care sunt interesaţi sa participe, trebuie să completeze un formular pe internet. Încurajează membrii CE să îi comunice şi direct d-lui Sorin Moisa problemele cu care se confruntă în relaţiile SUA.

 

 *

*          *

În finalul reuniunii, membrii CE au formulat următoarele propuneri pentru Ordinea de zi a CE din luna octombrie :

 

1. Prezentarea  prognozei pe  2016, în vedera fundamentării bugetului pentru PPE 2016 (Ion Ghizdeanu, preşedinte CNP);

 

2. Sinteza realizării acţiunilor din PPE 2015, conform analizei fiecărei structuri asociative în Comisia de Monitorizare;

 

3. Informări din partea patronatelor / asociaţiilor profesionale cu rezultate mai slabe în realizarea PPE.

 

  

 

 

Preşedinte de şedinţă,

Florin VODIŢĂ

Secretar de Stat

Co- Preşedinte CE

 

 

 

SECRETARIAT CE

Livia ADAM, consilier superior

Marius DRAGOŞ, consilier superior