PROCEDURI REFERITOARE LA PUNEREA ÎN APLICARE A POLITICII COMERCIALE COMUNE

COMISIA EUROPEANĂ

 

Aviz de deschidere a unei proceduri antidumping privind importurile de anumite folii din aluminiu sub formă de rulouri originare din Republica Populară Chineză

(2011/C 371/05)

 

 

Comisia Europeană („Comisia”) a primit o plângere în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (publicat in JO serie L 343/22.12.2009) („regulamentul de bază”), în care se pretinde că importurile de anumite folii din aluminiu sub formă de rulouri originare din Republica Populară Chineză fac obiectul unui dumping și cauzează astfel un prejudiciu material industriei Uniunii.

 

Plângerea a fost introdusă la data de 9 noiembrie 2011 de către Asociația Europeană a Metalelor (EUROMETAUX) („reclamantul”) în numele unor producători care reprezintă o proporție majoră, în acest caz de peste 40%, din producția totală de anumite folii de aluminiu sub formă de rulouri din Uniune.

 

Produsul care face obiectul prezentei anchete este folia de aluminiu cu grosimea de minimum 0,007 mm și maximum 0,021 mm, fără suport, simplu laminată, gofrată sau nu, în rulouri de mică greutate cu o greutate de maximum 10 kg („produsul care face obiectul anchetei”).

 

Produsul despre care se afirmă că face obiectul unui dumping este produsul care face obiectul anchetei, originar din Republica Populară Chineză („țara în cauză”), încadrat în prezent la codurile NC ex 7607 11 11 și ex 7607 19 10. Aceste coduri NC sunt menționate doar cu titlu informativ.

 

După ce a constatat, în urma consultării comitetului consultativ, că plângerea a fost introdusă de către sau în numele industriei din Uniune și că există suficiente elemente de probă care să justifice deschiderea unei proceduri, Comisia deschide o anchetă în temeiul articolului 5 din regulamentul de bază antidumping.

 

Ancheta va determina dacă produsul care face obiectul anchetei, originar din țara în cauză, face obiectul unui dumping și dacă acesta a provocat vreun prejudiciu industriei din Uniune. În cazul în care concluziile sunt afirmative, ancheta va examina dacă instituirea de măsuri nu ar fi contrară interesului Uniunii.

 

În cazul în care se stabilește existența dumpingului și a prejudiciului aferent, se va decide, în temeiul articolului 21 din regulamentul de bază antidumping, dacă adoptarea unor măsuri antidumping ar fi contrară interesului Uniunii. În lipsa unor dispoziții contrare, producătorii din Uniune, importatorii și asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile lor reprezentative, precum și organizațiile de consumatori reprezentative sunt invitați să se facă cunoscuți în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Pentru a participa la anchetă, organizațiile reprezentative ale consumatorilor trebuie să demonstreze, în același termen, că există o legătură obiectivă între activitățile pe care le desfășoară și produsul care face obiectul anchetei.

 

Părțile care se fac cunoscute în termenul specificat mai sus pot furniza Comisiei informații din care să rezulte dacă instituirea de măsuri este în interesul Uniunii, în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel. Aceste informații pot fi furnizate fie într-un format la alegere, fie prin completarea unui chestionar pregătit de Comisie. În orice caz, orice informație transmisă în temeiul articolului 21 va fi luată în considerare numai dacă este susținută de dovezi concrete în momentul transmiterii informațiilor.

 

În conformitate cu prevederile din prezentul aviz, toate părțile interesate sunt invitate să își facă cunoscute punctele de vedere, să transmită informații și să furnizeze dovezi în sprijinul acestora. În lipsa unor dispoziții contrare, aceste informații și elemente de probă ar trebui să parvină Comisiei în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

Toate părțile interesate pot solicita să fie audiate de serviciile Comisiei responsabile cu ancheta. Orice solicitare de audiere ar trebui formulată în scris și motivată. Pentru audierile privind aspectele referitoare la etapa inițială a anchetei, solicitarea trebuie transmisă în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Ulterior, o solicitare de audiere ar trebui să fie transmisă în termenele specifice stabilite de Comisie în comunicarea sa cu părțile.

 

Toate observațiile prezentate în scris, inclusiv informațiile solicitate în prezentul aviz, răspunsurile la chestionar și corespondența părților interesate, furnizate cu titlu confidențial, trebuie să poarte mențiunea „Limited” (Acces limitat).

 

Părților interesate care transmit informații „Limited” (Acces limitat) li se solicită să furnizeze rezumate ale acestora cu caracter neconfidențial, în temeiul articolului 19 alineatul (2) din regulamentul de bază antidumping, care vor purta mențiunea „For inspection by interested parties” (versiune destinată consultării de către părțile interesate).

 

Adresa Comisiei pentru corespondență este următoarea:

European Commission

Directorate-General for Trade

Directorate H

Office: N105 04/092

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

Fax +32 22956505

E-mail: TRADE-AD-AHF-DUMPING@ec.europa.eu 

TRADE-AD-AHF-INJURY@ec.europa.eu

 

În conformitate cu articolul 6 alineatul (9) din regulamentul de bază antidumping, ancheta se va finaliza în termen de 15 luni de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din regulamentul de bază antidumping, pot fi instituite măsuri provizorii, dar nu mai târziu de 9 luni de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

 

Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – Direcţia Politici Comerciale, Str. Calea Victoriei nr. 152, sector 1, Bucureşti, telefon: 021.40.10.549; fax 021.40.10.548, e-mail: diac@dce.gov.ro.