PROCEDURI REFERITOARE LA PUNEREA ÎN APLICARE A POLITICII COMERCIALE COMUNE

COMISIA EUROPEANĂ

 

Aviz de inițiere a unei reexaminări intermediare parțiale a măsurilor antidumping

care se aplică importurilor de mese de călcat originare din Ucraina

(2012/C 166/03)

 

 

Comisia Europeană („Comisia”) a primit o cerere de reexaminare intermediară parțială în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (publicat in JO serie L 343/22.12.2009) („regulamentul de bază”).

 

Cererea de reexaminare a fost depusă de Eurogold Industries Ltd. („solicitantul”), un producător-exportator din Ucraina („țara în cauză”).

 

Domeniul reexaminării se limitează la analiza dumpingului în ceea ce îl privește pe solicitant.

 

Produsul care face obiectul prezentei reexaminări constă în mese de călcat, cu sau fără suport, cu sau fără absorbție a aburului și/sau blat încălzit și/sau suflantă, inclusiv mânecare, și componente esențiale ale acestora, respectiv picioarele, blatul și suportul pentru fierul de călcat, originare din Ucraina („produsul care face obiectul reexaminării”), încadrat în prezent la codurile NC ex 3924 90 00, ex 4421 90 98, ex 7323 93 00, ex 7323 99 00, ex 8516 79 70 și ex 8516 90 00.

 

Măsura aflată în vigoare în prezent este o taxă antidumping definitivă instituită prin Regulamentul (CE) nr. 452/2007 al Consiliului (publicat in JO serie L 109/26.4.2007), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 580/2010 al Consiliului (publicat in JO serie L 168/2.7.2010).

 

La 25 aprilie 2012, Comisia a publicat un aviz de inițiere a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării taxei antidumping aplicabile importurilor de mese de călcat originare, printre altele, din Ucraina (publicat in JO serie C 120/25.4.2012). Până la finalizarea anchetei de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor, măsura continuă să fie în vigoare.

 

În conformitate cu prevederile din prezentul aviz, toate părțile interesate sunt invitate să își facă cunoscute punctele de vedere, să transmită informații și să furnizeze elemente de probă în sprijinul acestora. Cu excepția cazului în care se prevede altfel, aceste informații și elemente de probă trebuie să parvină Comisiei în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Toate părțile interesate pot solicita să fie audiate de serviciile Comisiei responsabile cu ancheta. Orice solicitare de audiere ar trebui să fie formulată în scris și ar trebui să se precizeze motivele acesteia. Pentru audierile privind aspectele referitoare la etapa inițială a anchetei de reexaminare, solicitarea trebuie transmisă în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Ulterior, o solicitare de audiere trebuie să se transmită în termenele specifice stabilite de Comisie în comunicarea sa cu părțile.

 

Toate informațiile prezentate în scris, inclusiv informațiile solicitate în prezentul aviz, chestionarele completate și corespondența părților interesate, furnizate cu titlu confidențial, trebuie să poarte mențiunea „Limited” („Acces limitat”).

 

Părților interesate care transmit informații cu mențiunea „Limited” li se solicită să furnizeze rezumate ale acestora cu caracter neconfidențial, în temeiul articolului 19 alineatul (2) din regulamentul de bază antidumping, care vor purta mențiunea „For inspection by interested parties” („Versiune destinată consultării de către părțile interesate”).

 

În conformitate cu articolul 11 alineatul (5) din regulamentul de bază antidumping, ancheta de reexaminare va fi încheiată în termen de 15 luni de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

  

 

Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – Direcţia Politici Comerciale, Calea Victoriei nr. 152, sector 1, Bucureşti, telefon: 021.40.10.549; fax 021.40.10.548, e-mail: diac@dce.gov.ro