PROCEDURI REFERITOARE LA PUNEREA ÎN APLICARE A POLITICII COMERCIALE COMUNE

COMISIA EUROPEANĂ

 

Aviz privind măsurile antidumping în vigoare referitoare la importurile în Uniune de acid citric originar din Republica Populară Chineză: schimbarea adresei unei societăți supuse unui nivel individual al taxei antidumping

(2012/C 3/06)

 

 

Importurile de acid citric originar din Republica Populară Chineză fac obiectul unei taxe antidumping definitive instituite prin Regulamentul (CE) nr. 1193/2008 al Consiliului din 1 decembrie 2008 (publicat in JO serie L 323/3.12.2008).

 

Weifang Ensign Industry Co. Ltd, o societate situată în Republica Populară Chineză, ale cărei exporturi de acid citric către Uniune sunt supuse unei taxe antidumping de 33,8 %, impuse în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1193/2008, a informat Comisia că, la data de 17 iunie 2011, și-a schimbat adresa la: Changshen Street No 1567, Changle, Weifang, Shandong Province, RPC.

 

Societatea susține că schimbarea adresei nu afectează dreptul său de a beneficia de nivelul individual al taxei aplicat societății situate la adresa anterioară, și anume: The West End, Limin Road, Changle City, Shandong Province, RPC.

 

Comisia a examinat informațiile furnizate și a concluzionat că schimbarea adresei nu afectează în niciun fel constatările din Regulamentul (CE) nr. 1193/2008.

 

Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – Direcţia Politici Comerciale, Calea Victoriei nr. 152, sector 1, Bucureşti, telefon: 021.40.10.549; fax 021.40.10.548, e-mail: diac@dce.gov.ro