PROCEDURI REFERITOARE LA PUNEREA ÎN APLICARE A POLITICII COMERCIALE COMUNE

COMISIA EUROPEANĂ

 

Aviz de deschidere a unei proceduri antidumping privind importurile de accesorii turnate filetate pentru tuburi și țevi, din fontă maleabilă,

originare din Republica Populară Chineză, Thailanda și Indonezia

(2012/C 44/08)

  

 

Comisia Europeană („Comisia”) a primit o plângere în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (publicat in JO serie L 343/22.12.2009) („regulamentul de bază”), în care se afirmă că importurile de accesorii turnate filetate pentru tuburi și țevi, din fontă maleabilă, originare din Republica Populară Chineză, Thailanda și Indonezia, fac obiectul unui dumping și cauzează, astfel, un prejudiciu material industriei din Uniune.

 

Plângerea a fost depusă la 3 ianuarie 2012 de Comitetul de apărare pentru accesoriile turnate filetate pentru tuburi și țevi, din fontă maleabilă, al Uniunii Europene („reclamantul”) în numele producătorilor reprezentând o mare parte, în cazul de față peste 50%, din producția totală a Uniunii de accesorii turnate filetate pentru tuburi și țevi, din fontă maleabilă.

 

Produsul care face obiectul prezentei anchete este reprezentat de accesoriile turnate filetate pentru tuburi și țevi, din fontă maleabilă („produsul care face obiectul anchetei”).

 

Reclamantul a prezentat dovezi potrivit cărora importurile de produs care face obiectul anchetei din țările în cauză au crescut în general, atât în valoare absolută, cât și în ceea ce privește cota de piață.

 

După ce a constatat, în urma consultării Comitetului consultativ, că plângerea a fost introdusă de către sau în numele industriei din Uniune și că există suficiente dovezi pentru a justifica deschiderea unei proceduri, Comisia deschide o anchetă în temeiul articolului 5 din regulamentul de bază antidumping.

 

Ancheta va determina dacă produsul care face obiectul anchetei, originar din țările în cauză, face obiectul unui dumping și dacă importurile care fac obiectul dumpingului au cauzat vreun prejudiciu industriei din Uniune. În cazul în care concluziile sunt afirmative, ancheta va examina dacă instituirea de măsuri nu ar fi contrară interesului Uniunii.

 

În cazul în care se stabilește existența dumpingului și a prejudiciului aferent, se va decide, în temeiul articolului 21 din regulamentul de bază antidumping, dacă adoptarea unor măsuri antidumping ar fi contrară interesului Uniunii. Producătorii din Uniune, importatorii și asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile lor reprezentative, precum și organizațiile de consumatori reprezentative sunt invitați/invitate să se facă cunoscuți/cunoscute în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dacă nu se specifică altfel.

 

Părțile care se fac cunoscute în termenul specificat mai sus pot furniza Comisiei informații referitoare la interesul Uniunii în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dacă nu se specifică altfel.

 

În conformitate cu dispozițiile din prezentul aviz, toate părțile interesate sunt invitate să își facă cunoscute punctele de vedere, să transmită informații și să furnizeze dovezi în sprijinul acestora. Dacă nu se specifică altfel, aceste informații, precum și dovezile care le susțin, trebuie să parvină Comisiei în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

Toate părțile interesate pot solicita să fie audiate de serviciile de anchetă ale Comisiei. Orice solicitare de audiere trebuie formulată în scris și motivată. Pentru audierile privind aspectele referitoare la etapa inițială a anchetei, solicitarea trebuie transmisă în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Ulterior, o solicitare de audiere trebuie să fie transmisă în termenele specifice stabilite de Comisie în comunicarea sa cu părțile.

 

Toate observațiile scrise transmise, inclusiv informațiile solicitate prin prezentul aviz, chestionarele completate și corespondența părților interesate, care trebuie tratate în mod confidențial, poartă mențiunea „Acces limitat”

 

Tuturor părților interesate care transmit informații purtând mențiunea „Acces limitat” li se solicită să furnizeze rezumate ale acestora, cu caracter neconfidențial, în temeiul articolului 19 alineatul (2) din regulamentul de bază antidumping, care vor purta mențiunea „Versiune destinată consultării de către părțile interesate”.

 

Adresa Comisiei pentru corespondență:

 

European Commission

Directorate-General for Trade

Directorate H

Office: N105 04/092

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

Fax +32 22956505

E-mail: TRADE-MALLEABLE-FITTINGS-DUMPING@ec.europa.eu

TRADE-MALLEABLE-FITTINGS-INJURY@ec.europa.euRO

 

În conformitate cu articolul 6 alineatul (9) din regulamentul de bază antidumping, ancheta trebuie încheiată în termen de 15 luni de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din regulamentul de bază antidumping, pot fi instituite măsuri provizorii cel târziu la 9 luni de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

  

 

Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – Direcţia Politici Comerciale, Calea Victoriei nr. 152, sector 1, Bucureşti, telefon: 021.40.10.549; fax 021.40.10.548, e-mail: diac@dce.gov.ro