PIAŢA UNICĂ A COMUNITĂŢII ECONOMICE EUROPENE
Cuprins
1. Mecanismul
de lucru al pieţei unice
Ce este piaţa unica ?
Piaţa
unică europeană constă in circulaţia libera a
populaţiei, bunurilor, serviciilor si a capitalului in tarile membre ca
si când ar circula intr-o singura ţara.
Crearea
pieţei unice reprezintă esenţa uniunii. Piaţa unica s-a
realizat prin adoptarea de către instituţiile UE si tarile membre a
numeroase Directive prin care au fost eliminate barierele tehnice, legale,
birocratice, culturale şi protecţioniste ale statelor membre
şi s-a instituit comerţul liber si mişcarea libera in cadrul
uniunii.
Potrivit
Comisiei Europene, din 1993, piaţa unica a creat peste 2,5 milioane de
locuri de munca si a adus tarilor membre venituri suplimentare de peste 800
miliarde euro.
Cum lucrează piaţa unica ?
Eliminarea
obstacolelor şi deschiderea pieţelor naţionale a condus la
creşterea competiţiei intre firme in beneficul consumatorilor, care
au o oferta mai mare de bunuri si servicii la preturi mai mici.
Firmele vânzătoare
au acces liber la o piaţa de peste 450 milioane de consumatori in cadrul
UE şi posibilitatea de extindere a activităţii pe piaţa
globala.
Libertatea de
mişcare a bunurilor, serviciilor,
populaţiei şi capitalului sunt sprijinite de politici specifice.
Politica anti monopol previne tendinţa firmelor de a controla preturile
sau pieţele. Oamenii se pot mişca liber şi pot lucra in orice
ţara a uniunii pentru ca statele membre recunosc calificarea academica
si profesionala a acestora. Guvernele au căzut de acord sa ia decizii
care afectează sistemul pieţei unice pe baza votului majoritarii si
nu al unanimităţii care este greu de atins.
Piaţa
unica a creat posibilitatea liberalizării pieţei
utilităţilor (telecomunicaţii, electricitate, gaz si apa) in
beneficiul consumatorilor care au libertatea de a-si alege furnizorii.
Limitele pieţei unice
Sectorul
serviciilor s-a deschis pieţei unice într-un ritm mai lent decât
piaţa bunurilor. Spre exemplu pentru o gama larga de servicii financiare
si transporturi exista încă pieţe naţionale separate, in
special, in domeniul transportului aerian si pe calea ferata.
Totodată,
mai exista unele bariere tehnice si administrative care trebuie eliminate
pentru a asigura fluenta circulaţiei libere a bunurilor si serviciilor.
Aceasta include reticenta unor tari membre de a accepta reciproc unele
standarde si norme sau de a recunoaşte echivalentul calificărilor
profesionale. Sistemul de impozitare diferenţiat reprezintă un alt
obstacol al integrării şi eficientei pieţei unice.
Un pas
înainte este considerat faptul ca aceste obstacole sunt cunoscute şi
s-au iniţiat acţiuni pentru remedierea acestora, dar ritmul este
diferit si specific fiecărui sector. Spre exemplu, Planul de
acţiuni pentru integrarea pieţei serviciilor financiare a fost
definitivat in anul 2005. Se estimeaza ca noul sistem va reduce costurile la
împrumuturi, atât pentru firme cat si pentru consumatori, si va oferi celor
ce economisesc bani o gama larga oportunităţi de investiţii,
planuri de economisire şi scheme de pensii. De asemenea, au fost reduse
comisioanele bancare pentru transferuri peste frontiera.
Protejarea pieţei unice
Piaţa
unica se bazează pe
competiţie şi
autorităţi de reglementare care guvernează libera
circulaţie a bunurilor si serviciilor. Libera circulaţie a
persoanelor este reglementata prin Acordul Schengen, prin care au fost
desfiinţate frontierele externe ale statelor si a fost întărit
controlul la frontierele UE, inclusiv in aeroporturi si porturi. Marea
Britanie si Irlanda nu au semnat acordul Shengen si nu se aplica încă in
relaţiile cu statele care au aderat la UE in 2004.
Este necesara
creşterea nivelului de protecţie pentru prevenirea pirateriei si a
produselor contrafăcute. Comisia Europeana estimează ca pirateria
si produsele contrafăcute costa UE peste 17.000 locuri de munca anual.
De aceea, Comisia si statele membre lucrează la întărirea
protecţiei la copyright si patente. In scopul întăririi
protecţiei mărcilor proprii, UE intenţionează sa înfiinţeze
o politie fără frontiere si cooperare in justiţie. Europol
este parte a acestei acţiuni. In baza Acordului Schengen politiile
naţionale fac schimb de informaţii împotriva celor ce fac fraude,
dar proiectul Eurojust prevede ca procurorii, politia si judecătorii vor
forma o echipa de lucru împotriva crimei organizate.
Informaţii suplimentare:
¨
http://europa.eu.int/comm/internal_market/index_en.htm
2. Libera circulaţie a
mărfurilor
Libera
circulaţie a mărfurilor în cadrul pieţei unice are la
bază principiul
recunoaşterii reciproce a pieţei unice, care
constă în garantarea circulaţiei libere a bunurilor şi
serviciilor unui stat membru în celelalte state membre, chiar dacă acestea
sunt produse după norme de calitate şi standarde diferite, cu
condiţia respectării cu stricteţe a regulilor comune de
interes general privind sănătatea populaţiei, protecţia
mediului şi a consumatorului.
În cadrul pieţei unice
funcţionează, în general, principiul
regulii de origine. Acest principiu garantează concordanţa cu principiul
subvenţiei, prin crearea unor reguli detaliate la nivelul UE cu
respectarea strictă a tradiţiilor locale, regionale şi
naţionale, care fac posibile menţinerea diversităţii produselor
şi a serviciilor şi integrarea economică.
Comisia monitorizează
modul de respectare a acestor principii de statele membre si întocmeşte
rapoarte de evaluare din doi în doi ani, prin care conştientizează
statele membre despre problemele existente şi masurile care se
impun.
Implementarea acestor principii
are ca ţintă cetăţeni şi operatorii economici, prin
acţiuni pe două planuri: unul la nivelul Comisiei, iar cel de al
doilea la nivelul statelor membre.
Planul de acţiuni la
nivelul Comisiei are în vedere:
¨
elaborarea unui Ghid privind
principiul recunoaşterii reciproce ţn domeniul produselor
industriale şi a unei broşuri explicative de aplicare a Deciziei
nr. 3052/95 privind masurile derogatorii de la principiul liberei
circulaţii a bunurilor;
¨
analize economice privind
aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în diferite sectoare,
având ca scop o mai bună evaluare a beneficiilor şi a costurilor de
neaplicare;
¨
analize privind regulile
naţionale de protecţie a consumatorilor pentru produsele
financiare.
În îndeplinirea acestor
obiective Comisia are în vedere acţiuni de formare, prin:
¨
organizarea de mese rotunde
sectoriale cu reprezentaţii autorităţilor competente din
statele membre si cu organizaţiile profesionale;
¨
elaborarea de proiecte
specifice la nivel naţional, având ca scop diseminarea de
informaţii către publicul ţintă despre principiul
recunoaşterii reciproce.
Planul de acţiuni la
nivelul statelor membre, ca principal actor în implementarea principiului recunoaşterii
reciproce, prevede întreprinderea următoarelor măsuri:
¨
includerea principului
recunoaşterii reciproce în legislaţia naţională;
¨
să răspundă în
timp util la întrebările legate de aplicarea principiului
recunoaşterii reciproce, cu excepţia cazurilor care prezintă
sensibilitate ridicată;
¨
să întărească
cooperarea între administraţiile naţionale ale statelor membre,
prin reţelele de contact la distanţă, întâlniri cu şefii
centrelor de coordonare şi utilizarea sistematică a punctelor de
contact, precum şi prin implicarea în mai mare măsură a
coordonatorilor naţionali, în special, în domeniul profesiilor
reglementate;
¨
să pregătească
periodic rapoarte cu problematica implementării şi a
soluţiilor posibile.
Acorduri cu terţe
ţări. Comunitatea Europeană a încheiat acorduri pentru
recunoaşterea reciprocă a principiului circulaţiei libere a
bunurilor şi serviciilor cu: Australia, Canada, Noua Zeelandă
şi SUA, în scopul de a asigura acces efectiv pe pieţele respective
a mărfurilor prevăzute în aceste acorduri.
În scopul de a impune
recunoaşterea reciprocă a principiului circulaţiei libere a
mărfurilor, respectiv pentru eliminarea sau reducerea barierelor în cale
comerţului cu bunuri, Comisia intenţionează să încheie un
acord internaţional în cadrul GATS sub egida OMC.
Informaţii
suplimentare privind:
v
Principiul recunoaşterii
reciproce a circulaţiei libere a mărfurilor:
http://europa.eu.int/comm/internal_market/en/goods/mutrec.htm
v
Restricţii, statistici,
scheme specifice, reguli generale privind siguranţa produselor şi
armonizarea tehnică în cadrul uniunii şi cu statele candidate:
http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s07000.htm
v
Sistemul de rezolvare a
problemelor legate de piaţa unică şi adresele centrelor
naţionale:
http://europa.eu.int/comm/internal_market/solvit/
v
Cooperarea între statele membre
pentru protecţia consumatorului:
http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/l32047.htm
v
Asistenţă
telefonică şi online:
http://europa.eu.int/europedirect/index_en.htm
3. Libera circulaţie a
serviciilor
Serviciile au
o importanţă crucială pentru piaţa internă
comună a UE, deoarece acestea reprezintă între 60% şi 70% din
activitatea economică a UE-25 şi aproximativ acelaşi procent
din forţa de muncă ocupată a UE-25.
Principiul
care guvernează piaţa internă a serviciilor a fost denumit
generic „principiul libertăţi fundamentale” şi a fost
reglementat prin Tratatul Comunităţii Europene. Potrivit acestui
principiu, companiile cu sediul într-un stat membru au libertatea de a se
stabili şi furniza servicii pe teritoriul altor state membre.
Principiul libertăţii de
mişcare a serviciilor a evoluat de-a lungul timpului prin Hotărâri
ale Curţii Europene de Justiţie şi prin reglementari specifice
pe domenii, cum sunt: serviciile financiare, telecomunicaţiile, emisiile
şi recunoaşterea calificărilor profesionale.
Cu toate aceste reglementări, în
domeniul circulaţiei libere a serviciilor nu s-a atins nivelul
performanţelor la nivelul circulaţiei bunurilor. Summit-ul de la
Lisabona (Martie 200) a trasat sarcina elaborării unei strategii pentru
eliminarea barierelor care împiedică circulaţia liberă a
serviciilor.
În acest scop, în iulie 2002, Comisia a
elaborat Raportul privind piaţa internă a serviciilor prin care s-a
consemnat că există o mare diferenţă între viziunea
privind economia integrată a UE
şi realitate. Raportul pune în evidenţă faptul că
furnizorii din mediul IMM-urilor au de înfruntat mai multe bariere în
comerţul cu servicii decât firmele mari.
Având în vedere că firmele mici sunt
predominante din punct de vedere numeric, în ianuarie 2004, Comisia a
promovat
Directiva privind Serviciile
pe piaţa
internă a UE.
Acest document are ca obiectiv să
elimine barierele discriminatorii, să modernizeze cadrul legal şi
administrativ, inclusiv în domeniul serviciilor IT şi să determine
statele membre să coopereze mai mult şi în mod sistematic.
Documentul consolidează, totodată, drepturile utilizatorilor de servicii.
Potrivit Comisiei, în ultimii 10 ani,
beneficiile circulaţiei libere a serviciilor s-au materializat în
crearea a peste 2,5 milioane locuri de muncă şi venituri de peste
900 miliarde de euro. Totodată, s-a constat că a crescut
competiţia, care a condus la creşterea calităţii ţi
a gamei serviciilor şi la convergenţa preţurilor.
Informaţii
suplimentare:
¨
http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s70002.htm
¨
http://europa.eu.int/comm/internal_market/services/index_en.htm
4. Libera circulaţie a
capitalului
Principiul
liberei circulaţii a capitalului este unul din cele patru principii de
bază consfinţite prin Tratatul Comunităţii Europene (Art.
67) din 1957.
Potrivit
Comisiei, circulaţia liberă a capitalului face posibilă
integrarea, deschiderea, competiţia şi eficienţa în cadrul
pieţei financiare şi a serviciilor şi aduce beneficii mai
multe la toţi.
Pentru
cetăţeni, circulaţia liberă a capitalului înseamnă
abilitatea de a face mai multe operaţiuni în afara graniţelor,
respectiv deschiderea de conturi bancare, cumpărarea de acţiuni ale
firmelor străine, investiţii în domeniile care asigură cel mai
bun profit şi tranzacţii imobiliare.
Pentru firme
acest principiu înseamnă că au dreptul să investească în
companii străine şi să ia parte la managementul acestora.
Lista completă a operaţiunilor referitoare la mişcarea
capitalului poate să fie accesată la adresa .
În
practică, libera circulaţie a capitalului a început în anul 1990,
ca urmare a adoptării
Directivei nr. 88/361/EEC, care prevede
eliminarea controlului autorităţilor unui stat membru asupra
cetăţenilor sau firmelor altui stat membru care doresc să
facă investiţii.
Libera
circulaţie a capitalului a fost întărită prin adoptarea
Tratatului de la Maastricht, din 1993, prin care au fost eliminate toate
restricţiile legate de libera circulaţie a capitalului şi
plăţilor atât între statele membre, cât şi între acestea
şi terţe ţări. Cu acesta se consideră că în
acest domeniu legislaţia este completă.
După
adoptarea Taratului de la Maastricht şi alte ţări din afara
zonei UE au adoptat principiul liberei circulaţii a capitalului, chiar
şi în condiţiile în care unele state au solicitat perioade de
tranziţie cu privire la acordarea dreptului cetăţenilor
străini de a cumpăra cea de-a doua casă sau pământ
agricol.
Principiul
liberei circulaţii a capitalului instituit de UE a deschis calea pentru
cooperare în domeniul politicii de capital şi al plaţilor la nivel
internaţional.
Există
totuşi anumite excepţii legate de libera circulaţie a
capitalului, atât în interiorul UE, cât şi cu terţe ţări,
care privesc domeniile: impozitării, supravegherea
prudenţială, considerentele de
politică publică, spălarea banilor şi
sancţiunile financiare care fac obiectul Politicii Externe şi de
Securitate Comună. Pe aceste teme Comisia comunică cu
autorităţile naţionale de monitorizare pentru a se asigura
aplicare corectă a cestor excepţii, iar acolo unde există
divergenţe de interpretare UE solicită sprijinul Curţii
Europene de Justiţie.
Comisia
apreciază necesară monitorizarea activităţilor specifice
liberei circulaţii a capitalului în scopul identificării
eventualelor bariere şi restricţii în interiorul UE, precum şi
pentru eficientizarea domeniilor care se mişcă încet.
Informaţii
suplimentare:
¨
http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s70001.htm
¨
http://europa.eu.int/comm/internal_market/capital/index_en.htm
5. Comerţul electronic
Dezvoltarea
comerţului electronic (e-comerţ) este unul din factorii cheie în efortul
de a face UE cea mai competitivă şi dinamică economie
bazată pe cunoaştere din lume.
Cadrul
juridic la e-comerţ pe piaţa internă a UE este stabilit de
Directiva privind comerţul electronic
2000/31/EC [COM(97) 157
final] [COM(2003) 259 , Directiva
privind
semnătura electronică ,
Directiva
2002/38/EC şi
Comunicatul Comisiei [COM(1998) 374
- not published in the Official Journal] privind impozitul pe
tranzacţiile electronice.
Directiva 2000/31/EC privind comerţul electronic a
eliminat obstacolele pentru circulaţia liberă a serviciilor online
pe piaţa internă a UE şi formează cadrul legal pentru
afaceri şi consumatori. Directiva
stabileşte regulile armonizate privind transparenţa şi
cerinţele de informare ale furnizorilor de servicii online,
comunicaţii comerciale, contracte electronice şi limitări ale
obligaţiilor furnizorilor de servicii Internet (ISP).
Directiva acoperă
toate categoriile de servicii ale societăţii informaţionale,
spre exemplu: servicii între firme; servicii între firme şi consumatori;
serviciile furnizate gratuit consumatorilor, a celor furnizate contra cost
sau finanţate, cum sunt cele de publicitate sau sponsorizate; servicii
care permit tranzacţii electronice (vânzări interactive la
distanţă de bunuri şi servicii şi centre de
achiziţii).
Sectoare
şi activităţi online acoperite de Directivă privind
e-comerţ: presa online; baze de adate, servicii financiare, servicii
profesionale(avocatură, medicale, contabilitate, agenţi
imobiliari), servicii recreative (video etc.) reclamă şi
publicitate directă, servicii intermediare (acces la Internet,
transmisie şi de găzduire a informaţiilor).
Activitatea
Comisiei Europene în contextul cadrului juridic existent, constă în:
¨
serviciile societăţii
informaţionale beneficiază de principiile care guvernează
piaţa internă a UE, privind libertatea de mişcare a
serviciilor şi stabilirea liberă în cadrul UE lărgite;
¨
monitorizarea şi urmărirea
îndeplinirii prevederilor Directivei 2000/31/EC privind e-comerţ,
inclusiv prin prezentarea de rapoarte privind modul de aplicare, atât pentru
statele membre, ţările noi integrate, cât şi pentru ţările
candidate;
¨
încurajează cooperarea
administrativă şi schimbul de informaţii între
ţările membre;
¨
îmbunătăţeşte
informaţiile disponibile în scopul conştientizării firmelor
şi cetăţenilor;
¨
monitorizarea generală
referitoare la evoluţiei cadrului juridic, tehnic şi economic al
e-comerţ şi Internetului şi compatibilizarea sistemului cu
regulile comerţului electronic mondial
¨
urmărirea eventualele
reclamaţii referitoare la serviciile societăţii
informaţionale;
¨
urmăreşte progresele
şi identifică căi noi mde acţiune;
¨
întăreşte cooperarea
internaţională şi dialogul legislative pentru încurajarea
dezvoltării tranzacţiilor pe Internet.
Funcţionarea
efectivă a e-comerţ pe piaţa internă a UE este
asigurată de clauza pieţei interne, care înseamnă că
serviciile societăţii informaţionale sunt, în principiu,
subiect ale reglementărilor statelor membre.
Directiva privind impozitul pe consum
(TVA) pentru afaceri de comerţ electronic peste frontieră, prevede
că se va impunerea acestor afaceri are loc conform legislaţiei unde
are loc consumul, iar furnizarea de produse digitale nu va fi tratată ca
furnizarea de bunuri.
Obiectivul
principal al Directivei privind impozitul pe consum constă în:
¨
definirea serviciilor care fac
obiectul tranzacţiilor pe Internet care se supun impozitării,
inclusiv a serviciilor de informare cum sunt: culturale, artistice, sportive,
ştiinţifice, educative, recreative sau servicii similare acestora
ca software, jocuri electronice şi servicii generale pentru computere
¨
stabilirea modului de înregistrare a
operatorilor când afacerea implică vânzarea către consumator final
în scopul aplicării TVA.
Principiile
instituite de Directiva privind impozitarea serviciilor tranzacţionate
electronic sunt:
¨
serviciile specifice livrate
electronic, când sunt furnizate de un operator din afara zonei UE la
consumator din interiorul UE sunt supuse impozitării în interiorul UE si
sunt subiect al aplicării TVA;
¨
când serviciile sunt furnizate de un
operator UE la un consumator din afara zonei UE, impozitarea are loc la locul
consumatorului şi nu fac obiectul TVA în cadrul UE;
¨
când un operator cu sediul într-un
stat membru al UE, furnizează servicii la o entitate lucrativă
dintr-un alt stat membru al UE, locul furnizorului este considerat locul unde
entitatea lucrativă îşi are sediul;
¨
când un operator cu sediul în UE
furnizează servicii unei persoane fizice din cadrul UE sau la o
persoană impozabilă din cadrul aceluiaşi stat membru, locul
furnizorului este considerat locul unde este localizat furnizorul.
Informaţii suplimentare
privind:
¨
cadrul juridic al e-comerţ în UE
:
-
http://www.europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/l24204.htm
-
http://europa.eu.int/comm/internal_market/e-commerce/related-documents_en.htm
¨
cadrul juridic al e-comerţ în
România:
6. Legea companiilor
Armonizarea
regulilor legate de guvernarea companiilor, a contabilităţii
şi auditului este esenţială pentru crearea pieţei unice
în domeniul circulaţiei produselor şi serviciilor financiare.
Obiectivele legii companiilor sunt:
protecţia acţionarilor şi a părţilor contractante cu
companiile; asigurarea libertăţii de a înfiinţa companii pe
întregul teritoriu al UE; instituirea principiului competitivităţii
şi eficienţei în afaceri; promovarea cooperării între
companiile din diverse state membre şi stimularea dialogului dintre
statele membre cu privire la modernizarea legii companiilor.
Tratatul de la Roma consfinţeşte
următoarele principii:
¨
companiile sunt recunoscute reciproc în toate statele membre;
¨
companiilor înfiinţate legal într-un stat membru nu li se vor
solicita alte formalităţi de către alt stat membru, decât cele
care se solicită uzual firmelor naţionale.
Armonizarea
legislaţiei s-a făcut treptat în baza Directivelor specifice
adoptate, respectiv:
¨
prima Directivă
(1968) care reglementează deschiderea, valabilitatea obligaţiilor
şi condiţiile de nulitate ale companiilor cu răspundere
limitată;
¨
a doua Directivă care
armonizează standardele şi procedurile care guvernează formarea
de companii cu răspundere limitată;
¨
a treia şi
a şasea Directivă, care reglementează operaţiunile structurale,
cum sunt comasarea şi divizarea companiilor, conform reglementărilor fiecărui stat
membru;
¨
a patra,
a şaptea şi
a opta Directivă, menite să armonizeze informaţiile financiare
publicate de companiile cu răspundere limitată, în scopul
comparării şi echivalării datelor, având ca obiectiv crearea
unui „cod de contabilitate European”
¨
a douăsprezecea Directivă
, considerată Directivă cadru,
reglementează companiile de tipul răspundere limitată cu un
singur acţionar;
¨
Directiva privind
preluarea
controlului prin competiţie
(takeover bids)
adoptată în aprilie 2004, ale cărei articole sunt opţionale
pentru unele state membre. Efectul constă în crearea unei mai mari
certitudini legale pentru companiile care fac obiectul preluării
controlului prin competiţie şi protejarea intereselor
acţionarilor, în special a celor minoritari, a salariaţilor şi
a altor părţi interesate.
Cadrul legal
comun care permite companiilor şi societăţilor europene existente
să activeze în afara frontierelor UE este stabilit prin reglementari
specifice (cum sunt: the European Economic Interest Grouping -
EEIG ,
European works councils, the
European Company, the
European Cooperative Society, the
European Association, the
European Mutual Society).
Companiile listate la bursă sunt
obligate să aplice
standardele
contabilităţii internaţionale
(IAS) adoptate în 2005.
În urma scandalului provocat de falimentul grupului american Enron, Consiliul a solicitat Comisiei să examineze modalităţile de modernizare a legislaţiei care guvernează companiile. Pe această bază Comisia a lansat planul de acţiuni care guvernează companiile din 21 mai 2003 [COM(2003) 284], care integrează mai multe planuri de acţiuni, dar separate de acesta, cum sunt:
·
the
Financial Services Action plan of 1999;
·
the
financial reporting strategy of 2000;
·
the communication on
corporate responsibility of 2002;
·
the communication on
industrial policy in an enlarged Europe ;
· the communication on the priorities for the statutory audit in the EU .
Prin aceste planuri de acţiuni, Comisia
argumentează necesitatea elaborării unor noi iniţiative pentru
modernizarea legislaţiei existente sau complementare acesteia, din
următoarele motive: pentru
crearea unei pieţe interne mai bună; pentru construirea unei
pieţe integrate de capital; pentru maximizarea beneficiilor din
aplicarea tehnologiilor moderne care introduc utilizarea mijloacelor
electronice ca prevederi obligatorii la înfiinţarea anumitor tipuri de
companii; pentru succesul extinderii şi pentru a face faţă
schimbărilor impuse de evenimentele recente.
Informaţii suplimentare:
¨
http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s09000.htm
¨
http://europa.eu.int/comm/internal_market/company/index_en.htm
7. Achiziţiile publice
Ponderea achiziţiilor
publice (bunuri, servicii şi lucrări publice) în cadrul UE este
estimată la cca. 16% din GDP al UE (aproximativ 1.500 miliarde euro în
2002). La nivelul statelor membre ponderea este cuprinsă între 11
şi 20% din GDP.
Având în
vedere valoarea însemnată a achiziţiilor publice în bugetul UE, cât
şi al ţărilor membre, forurile europene sunt preocupate de a
asigura proceduri deschise şi transparente pentru creşterea
competiţiei în domeniul achiziţiilor publice, în scopul reducerii
costurilor plătite de guverne şi creşterii economiilor la
contribuabili.
Achiziţiile
publice fac obiectul reglementărilor UE şi a regulilor
internaţionale, dar nu toate achiziţiile publice sunt subiectul
acestor reglementări. Spre exemplu: achiziţiile de echipamente militare
pentru apărare sunt excluse de la aceste reguli, dar acestea trebuie
să respecte prevederile tratatelor internaţionale în domeniu.
Pachetul de
Directive privind achiziţiile publice a fost aprobat în 2004 de
Parlamentul European şi are menirea de a contribui la simplificarea
şi modernizarea procedurilor de achiziţii publice, de exemplu prin
facilitarea achiziţiilor electronice în sectorul public.
Comisia
apreciază că implementarea rapidă a noilor Directive va
contribui la creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor
publice, va îmbunătăţii funcţionarea pieţei interne
şi va permite UE să profite de beneficiile pieţei interne
lărgite.
Informaţii suplimentare
privind:
¨
legislaţia UE în domeniul
achiziţiilor publice,
achiziţii publice electronice, studii şi rapoarte:
http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/publicprocurement/index_en.htm
¨
sistemul de achiziţii publice în
România:
http://www.e-licitatie.ro/Public/Common/Content.aspx?f=PublicHomePage
8. Dreptul de proprietate
intelectuală şi industrială
Copyrightul
şi drepturile asociate acestuia, marca comercială, desenele şi
patentele (dreptul de proprietate intelectuală şi
industrială) reprezintă un
stimulent pentru creaţie şi investiţii în noi
activităţi destinate dezvoltării produselor protejate (muzica,
filmele, produsele media tipărite, software, emisii etc.) şi
contribuie la creşterea competitivităţii, a locurilor de
muncă şi a inovaţiilor. Copyrightul este asociat cu importante
aspecte culturale, sociale şi tehnice de care trebuie să se
ţină seama la formularea politicii in acest domeniu.
Acquisul comunitar
Directiva
privind dreptul de proprietate intelectuală şi industrială a
fost adoptată în anul 2004. Într-o perioadă de doi ani a permis
armonizarea reglementărilor naţionale ale statelor membre ale UE
astfel încât au fost reduse barierele privind libera circulaţie a
bunurilor pe piaţa internă a UE şi s-a creat cadrul pentru noi
forme de exploatare a drepturilor de proprietate.
În prezent,
există preocupări pentru adoptarea unor măsuri complementare:
¨
pentru consolidarea drepturilor, ca
de exemplu cele referitoare la accesul la justiţie, sancţionarea
încălcărilor şi remedierea
prejudiciilor
¨
pe linia managementului şi
licenţieri drepturilor de proprietate.
Impactul economic al copyrightului.
Copyrightul
are o importanţă crucială pentru Comunitatea Europeană
deoarece aceasta implică media, cultura şi industriile bazate pe
cunoaştere. Dezvoltarea industriilor reprezintă indicativul de
performanţă al societăţii post industriale, în special,
al celor aparţinând societăţii informaţionale. În 2000,
industria copyrightului a contribuit cu peste 1.200 miliarde euro la economia
UE-15 şi a creat o valoare adăugată de 450 miliarde euro (5,3%
din valoarea totală adăugată a UE-15) şi 5,2 milioane
locuri de muncă (3,1% di forţa de muncă ocupată în
industria UE).
Aspecte internaţionale ale
copyrightului
Directoratul general al pieţei interne
este responsabil pentru negocieri internaţionale privind dreptul de
proprietate intelectuală şi industrială în cadrul WIPO şi
alte foruri internaţionale.
Informaţii suplimentare:
¨
Copyright:
http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/copyright/index_en.htm
¨
Acquisul comunitar privind
copyrightul:
www.europa.eu.int/comm/internal_market/copyright/documents/documents_en.htm#directives
¨
Directiva privind dreptul de
proprietate intelectuală în societatea informaţională:
http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/copyright/copyright-infso/copyright-infso_en.htm
¨
Dreptul de proprietate
industrială:
http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/indprop/index_en.htm
9. Legea contractelor
Piaţa
unică a dat posibilitatea
cetăţenilor, întreprinzătorilor şi companiilor să se
angajeze în activităţi economice sau în alte activităţi
pe întregul teritoriu al UE în condiţii similare. În cazul
cumpărării de bunuri sau servicii este necesară încheierea
unui contract prin care sunt definite condiţiile în care tranzacţia
poate avea loc.
Directivele
adoptate pe linia armonizării legislaţiei în domeniul contractelor
au avut ca obiectiv eliminarea obstacolelor pentru a asigura circulaţia
liberă a bunurilor şi a serviciilor. Progrese substanţiale
s-au semnalat în armonizarea legislaţiei contractuale în domeniile:
comerţului electronic, sectorul bancar şi al asigurărilor,
dreptului de proprietate intelectuală şi industrială,
protecţiei consumatorilor şi al politicii în domeniul IMM-urilor.
În prezent,
există preocupări pentru creşterea gradului de
coerenţă a prevederilor legii contractelor şi în alte sectoare
de activitate, existente sau cu perspective de dezvoltare.
În februarie
2003, Comisia a adoptat un
Comunicat prin care a lansat un plan de
acţiuni vizând următoarele:
¨
acţiuni pentru creşterea
coerenţei între diferite instrumente ale legii contractelor, prin
adoptarea unui cadru comun de referinţă;
¨
promovarea spre adoptare a Termenelor
şi Condiţiilor Standard (STCs) pentru uzul general în cadrul
pieţei interne a UE şi nu în cadrul unui singur stat membru;
¨
reflectarea cu atenţie la
oportunitatea instrumentelor legii contractelor în sectoarele nespecifice.
Informaţii suplimentare:
http://www.europa.eu.int/comm/internal_market/contractlaw/index_en.htm